Scădere drastică a vânzărilor de autoturisme electrice. Principalele dezavantaje, dezvăluite de un expert auto
Postat la: 10.08.2024 - 10:19
Vânzările de mașini electrice au înregistrat un declin considerabil în acest an în mai multe state, inclusiv în SUA, Germania și România, conform datelor recente.
În România, înmatriculările de mașini electrice au scăzut cu aproape 70% în iulie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Acest declin vine pe fondul reducerii semnificative a subvenției acordate prin programul Rabla Plus, care a fost înjumătățită de la 51.000 lei la 25.500 lei pentru mașinile electrice și de la 26.000 lei la 13.000 lei pentru cele hibride.
Germania a raportat o scădere de 37% a vânzărilor de mașini electrice în luna iulie, în timp ce vânzările de autoturisme cu motoare pe benzină au crescut cu 0,1%, cele cu motoare hibride cu 18,4%, iar cele cu motoare diesel cu 1,4%, față de iulie 2023. Scăderi similare au fost observate și în alte țări europene: Suedia (-15%) și Elveția (-19%).
Matas Buzelis, expert auto la carVertical, a oferit explicații pentru această tendință descendentă, subliniind că prețurile ridicate ale mașinilor electrice și infrastructura insuficientă de stații de încărcare sunt factori determinanți.
„Unul dintre principalele dezavantaje ale mașinilor electrice este prețul lor ridicat, prin urmare, scăderea subvențiilor oferite prin Rabla Plus are cu siguranță un impact negativ asupra vânzărilor de EV-uri. Cu toate acestea, interesul pentru mașinile electrice noi a scăzut la nivel global în acest an, nu doar în România," a declarat Buzelis, pentru adevărul.ro.
Acesta a explicat, de asemenea, că „bula EV se sparge din mai multe motive". Printre acestea se numără „infrastructura slabă de stații de încărcare," care nu poate ține pasul cu numărul tot mai mare de utilizatori de vehicule electrice. De asemenea, Buzelis a menționat că prețurile reduse și varietatea din ce în ce mai mare de vehicule electrice second-hand îi determină pe consumatori să renunțe la achiziționarea de vehicule noi, preferând opțiuni mai accesibile.
Alți factori care contribuie la scăderea vânzărilor includ anxietatea legată de autonomia vehiculelor și timpii lungi de încărcare. „Cu atât de multe dezechilibre pe piața automobilelor electrice, o creștere lină și rapidă a vânzărilor de vehicule electrice noi era nerealistă," a concluzionat Buzelis.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu