Scenariu la Ciuma din Siberia dacă se transformă în pandemie: "Nu vă mai dați deștepți că suntem pregătiți. Viteza bolii depășește viteza sistemului sanitar"

Ni se spune liniștitor că nu mai suntem în Evul Mediu, fiindcă avem antibiotice. Sigur că le avem. Numai că, dacă mâine ai avea un focar mare de ciumă pneumonică, ai descoperi foarte repede cât de subțire este această siguranță.

Nu ai stocuri infinite, nu ai paturi infinite, nu ai laboratoare infinite și, mai ales, nu ai medici și asistente pe care să-i scoți dintr-un sertar când cei existenți sunt copleșiți sau expuși. Într-o boală care poate evolua fulminant, sistemul trebuie să găsească, să izoleze și să trateze bolnavii într-o fereastră măsurată în ore. La ora asta, dacă numărul cazurilor ar crește brutal, am descoperi că sub costumul nostru sofisticat de medicină modernă suntem mult mai aproape de a fi în curul gol decât ne place să credem.

Fiindcă viteza bolii poate depăși viteza sistemului sanitar. Forma pneumonică are de regulă o incubație de numai 1–3 zile. După apariția simptomelor, evoluția poate fi fulminantă. Organizația Mondială a Sănătății avertizează că, netratată, poate deveni fatală în 18–24 de ore de la debutul bolii.

Un om poate fi infectat astăzi, poate părea sănătos mâine, poate face febră, tuse și dispnee poimâine, iar din acel moment medicul nu mai are la dispoziție săptămâni pentru investigații. Are ore în care trebuie să suspecteze boala, să izoleze pacientul, să recolteze probe și, mai ales, să înceapă antibioticul potrivit fără să aștepte confirmarea de laborator. Pentru un pacient este posibil. Pentru zece, probabil încă este.

Dar imaginați-vă că într-un oraș apar într-un interval scurt sute de oameni cu febră și simptome respiratorii. Nu știi din prima cine are gripă, cine are o pneumonie obișnuită și cine are ciumă pneumonică. Trebuie triați, consultați, izolați, testați și tratați, iar contacții cazurilor trebuie identificați și evaluați. Și toate acestea trebuie făcute într-o boală în care întârzierea se măsoară în ore.

Atunci nu mai este suficient să spui că există ciprofloxacină, levofloxacină sau gentamicină. Antibioticul trebuie să existe fizic în cantitatea necesară, acolo unde apare focarul, și să ajungă imediat la pacient. Contacții cu expunere relevantă pot avea nevoie de profilaxie, ceea ce înseamnă că necesarul de antibiotice nu se calculează numai după numărul bolnavilor.

Apoi ai nevoie de oameni. Cine face triajul? Cine recoltează probele? Cine îngrijește pacienții izolați? Cine intubează bolnavul care intră în insuficiență respiratorie? Cine îi înlocuiește pe medicii și asistentele care au fost expuși și trebuie scoși temporar din circuit? Ai nevoie de spațiu. Câte camere de izolare are un spital? Câte paturi de terapie intensivă? Câte ventilatoare? Unde duci următorii o sută de pacienți dacă primele secții s-au umplut? Ai nevoie de laborator.

O probă nu se analizează singură. Dacă într-o zi apar câteva sute de suspecți, laboratorul trebuie să poată procesa probele în timp util, în condiții de biosecuritate, în timp ce medicii trebuie să decidă cine primește tratament înainte de rezultat. Și peste toate acestea există caracteristica care face ciuma pneumonică diferită de forma bubonică: se poate transmite direct de la un om bolnav la altul prin secrețiile respiratorii.

Așadar, în timp ce sistemul încearcă să găsească și să trateze cazurile de ieri, pot apărea cazurile infectate între timp. Aici poate începe cursa pe care niciun sistem sanitar nu vrea să o poarte: bacteria se multiplică în ore, pacienții se agravează în ore, dar paturile, medicii, laboratoarele și stocurile nu se multiplică în ore.

Antibioticele au schimbat radical prognosticul ciumei și fac diferența dintre medicina secolului al XIV-lea și medicina de astăzi. Dar faptul că un antibiotic există într-un ghid nu înseamnă că există instantaneu, în cantitate nelimitată, lângă fiecare pacient care are nevoie de el. Iar într-o boală în care 18–24 de ore pot conta enorm, diferența dintre cele două lucruri devine vitală.

Ciuma pneumonică este tratabilă, iar acesta este avantajul uriaș pe care îl avem față de oamenii Evului Mediu. Numai că antibioticul nu tratează pe nimeni din depozit și nici din pagina unui ghid. Într-o boală care poate deveni fatală într-un interval atât de scurt, diferența o fac orele dintre primul simptom, primul medic și prima doză de antibiotic eficient. Iar dacă numărul bolnavilor depășește capacitatea sistemului de a parcurge acest drum suficient de repede, faptul că medicina cunoaște tratamentul devine o consolare destul de mică.

Dr. Ciprian Maxim