Scufundarea iahtului plin cu milionari: căpitanul vasului de lux, acuzat de omor, a părăsit Italia la bordul unui avion privat

Postat la: 30.08.2024 - 08:20

Căpitanul ambarcaţiunii deţinute de omul de afaceri Mike Lynch a părăsit oraşul Palermo joi, la 10 zile după ce acest magnat britanic din industria tehnologiei şi alte şase persoane şi-au pierdut vieţile după ce iahtul Bayesian s-a scufundat în largul coastelor Siciliei.

James Cutfield a părăsit capitala Siciliei la bordul unui avion privat, a dezvăluit o sursă familiarizată cu această anchetă, adăugând că destinaţia cursei aeriene nu este cunoscută. James Cutfield, care este neozeelandez, locuieşte alături de soţia sa în oraşul spaniol Palma de Mallorca. El este anchetat pentru omor prin imprudenţă şi provocarea unui naufragiu, la începutul acestei săptămâni, şi a refuzat să răspundă joi întrebărilor ce i-au fost adresate de procurori.

Alţi doi membri ai echipajului au fost incluşi în anchetă miercuri. Faptul că ei sunt cercetaţi nu echivalează cu vinovăţia şi nu înseamnă că vor urma puneri oficiale sub acuzare. Indivizii care sunt cercetaţi nu au obligaţia de a rămâne în Italia, dar trebuie să desemneze avocaţi pentru ca autorităţile italiene să poată rămâne în contact cu ei.

Iahtul Bayesian, sub pavilion britanic şi cu o lungime de 56 de metri, s-a răsturnat şi s-a scufundat pe 19 august la doar câteva minute după ce a fost lovit de o furtună cu puţin timp înainte de apariţia zorilor, în timp ce era ancorat în largul coastelor nordice ale Siciliei. Naufragiul i-a nedumerit pe experţii în marină navală, care au declarat că o ambarcaţiune precum Bayesian, construită de producătorul italian de iahturi de lux Perini, ar fi trebuit să reziste furtunii şi, în orice caz, nu ar fi trebuit să se scufunde atât de repede.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu