Scuzele Kievului

Postat la: 12.07.2022 - 12:05

Andrzej Duda îi cere lui Volodimir Zelenski ca Ucraina, în mod oficial, să ceară scuze Poloniei pentru genocidul etnic săvârșit în cel de-Al Doilea Război Mondial, căruia i-au căzut victime peste 100.000 de polonezi. Nu există pentru moment nicio reacție a Kievului în acest sens. În condițiile în care Polonia s-a dovedit, în acest război, a fi cel mai loial aliat al Ucrainei. Scuzele Kievului se lasă însă așteptate și în ceea ce privește România. În ce privință?

De câțiva ani, în mod insistent, organizațiile românești din Ucraina reclamă un genocid cultural-lingvistic căruia îi cad victime etnicii noștri. Este solicitată intervenția în acest sens a Guvernului României. După ce, de mai multe ori, a fost solicitată și intervenția autorităților de la Kiev. Fără a intra în detalii, acest genocid cultural-lingvistic se referă la practicile religioase, la interdicția copiilor români de a studia la școală în limba maternă, la lipsa oricărui sprijin pentru comunitățile de români de a-și practica și de a-și transmite din generație în generație obiceiurile și tradițiile. Autoritățile de la București nu au intervenit. Nici autoritățile de la Kiev. Și nici măcar nu și-au cerut scuze. Nici unii, nici alții.

Se desfășoară în prezent un trafic intens pe Dunăre, susținut inclusiv de navele militare ucrainene, pentru a fi facilitat exportul de produse al acestei țări, în special exportul de cereale. Aceste operații sunt în prezent posibile după recucerirea de către ucraineni a Insulei Șerpilor, care în trecut a aparținut României. Acest trafic intens care îi pune în dificultate pe transportatorii fluviali români beneficiază și de facilitățile oferite de Canalul Bâstroe. Acest canal, în lungime de 10 kilometri, face practic legătura între Dunăre și Marea Neagră. Din nefericire, el traversează Delta Dunării, periclitând într-o oarecare măsură această bogăție a României care face parte din patrimoniul universal.

Construcția acestui canal a început în 2004. Autoritățile de la București au făcut numeroase demersuri, fără a se solda cu vreun rezultat, pe lângă autoritățile de la Kiev, în vederea sistării lucrărilor. În 2006, Comisia Economică a ONU a solicitat și ea sistarea lucrărilor. Tot fără folos. În 2007, Kievul a inaugurat canalul. Toate demersurile și rugămințile autorităților de la București au fost cu desăvârșire ignorate. Ucraina nici măcar nu și-a cerut scuze până astăzi, în condițiile în care autoritățile de la Kiev recunosc în mod oficial că românii acordă un ajutor substanțial Ucrainei în conflictul în care acest stat a fost angajat fără vina lui.

Ucraina nu-și cere scuze nici pentru uriașa pagubă în valoare de 800 milioane de dolari produsă celor patru companii românești care au participat la construcția combinatului siderurgic de la Krivoi Rog. Construcția a început în 1983, urma să fie finalizată în 1992, iar contravaloarea celor 800 milioane de dolari urma să fie acoperită prin livrarea de minereu ucrainean pentru combinatul siderurgic de la Galați. În urma acestui proiect, românii au rămas păgubiți și nu s-au ales nici măcar cu scuze.

Sunt curios dacă, printr-o declarație oficială, Volodimir Zelenski va catadicsi să prezinte cuvenitele scuze Poloniei. Mă îndoiesc însă în mod absolut că acest lucru se va petrece vreodată și în ceea ce privește România. Cu atât mai mult cu cât scuzele pentru această țară nu sunt solicitate nici de președinte și nici de primul ministru. Ci doar de unii jurnaliști idealiști.

Sorin Rosca Stanescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu