Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate

Postat la: 31.03.2024 - 19:14

Mai mult de jumătate dintre britanici (52%) au luat în considerare posibilitatea de a părăsi Marea Britanie pentru oportunităţi de muncă mai bune în străinătate, potrivit unui nou studiu realizat de compania Prograd, specializată în analiza Gen Z.

Acest sentiment a fost deosebit de puternic în cazul celor care lucrează în sănătate (54%), educaţie (52%), avocatură (69%) şi servicii financiare (62%), mulţi dintre aceştia reprezentând lucrătorii cheie din Regatul Unit.

tunci când au fost analizate motivele care stau la baza dorinţei de a se muta în străinătate, 41% dintre britanici au spus că traiul este prea scump, iar alţi 41% au spus că nu-şi pot permite o casă în Regatul Unit şi că vor să se stabilească în altă parte. În plus, 37% sunt descurajaţi de impactul economiei asupra potenţialului lor de economisire, iar 29% consideră că ar putea câştiga mai mult în străinătate.

De asemenea, rezultatele au arătat că două din cinci persoane (aproape 40%) consideră că Regatul Unit nu este un loc atractiv pentru tineri, informează duminică PA Media/dpa.

Întrebaţi care cred că este cel mai mare obstacol financiar pentru tinerii din Regatul Unit, 83% dintre ei au răspuns că este costul vieţii, 64% au menţionat accesul la locuinţe, 58% - salariile mici şi 41% - impozitele ridicate.

Canada s-a dovedit a fi cea mai atractivă destinaţie pentru britanicii care se gândesc să se mute, cu 13% din preferinţele exprimate, urmată îndeaproape de Emiratele Arabe Unite, Spania (ambele cu 12%) şi America (8%). Provocarea obţinerii de vize a fost identificată ca o barieră majoră de către 39% dintre respondenţi, subliniind rolul potenţial al Brexit-ului în complicarea eforturilor de relocare în Europa Centrală - o regiune pe care 44% dintre participanţi au preferat-o.

Sondajul, care a adunat răspunsuri de la 2.147 de persoane din Marea Britanie, evidenţiază impactul politicilor guvernamentale recente, care au dus la cele mai ridicate niveluri de impozitare din 1948 încoace şi la o luptă continuă cu costul vieţii, în ciuda unei încetiniri a inflaţiei la 3,4%.

"Marea Britanie, cândva una dintre cele mai bune economii din lume, devine rapid o ţară din ce în ce mai neatractivă pentru cei care doresc să-şi construiască o viaţă aici'', a declarat Marco Logiudice, co-fondator al Prograd.

''Pe măsură ce costul vieţii rămâne ridicat, iar inflaţia scade lent, este clar că britanicii se străduiesc să ţină pasul din punct de vedere financiar. Pe măsură ce înaintăm în 2024, va fi interesant de văzut cum va continua guvernul să păstreze lucrătorii cheie şi să îi ajute pe tineri să atingă succesul financiar. Dacă nu o va face, ar putea fi un viitor dificil pentru Marea Britanie, deoarece tot mai mulţi oameni pleacă în străinătate în căutarea unei vieţi mai bune'', a preconizat acesta.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu