Socrul mare de la nunta tigănească din Buzescu reținut de Poliție - Ce acuzații i se aduc
Postat la: 16.05.2024 - 06:59
Socrul mare de la nunta faraonică din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ. El este acuzat că ar fi amplasat cortul şi alte ornamente în apropierea locuinţei unde a avut loc evenimentul.
"La data de 15 mai a.c., în urma administrării probatoriului în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Teleorman au dispus reţinerea uneia dintre persoanele cercetate, bărbat de 36 de ani, din municipiul Bucureşti, pentru instigare la comiterea faptei. Din cercetări a reieşit faptul că bărbatul ar fi solicitat amplasarea cortului şi a ornamentelor specifice evenimentului, a scenei şi recuzitei în apropierea locuinţei din localitatea Buzescu, unde a fost organizată nunta, fapt ce a perturbat major traficul rutier. Mai mult, cortegiul nupţial, format din câteva sute de persoane, s-ar fi deplasat la o altă locuinţă de pe raza localităţii", anunţă, miercuri seară, IPJ Teleorman.
Este vorba despre socrul mare de la nunta care a blocat circulaţia şi a stârnit revoltă pe reţelele sociale. Poliţiştii au precizat că bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, urmând a fi prezentat instanţei de judecată. "Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria", a mai transmis IPJ Teleorman.
O nuntă cu alai a blocat, sâmbătă, străzi şi trotuare în localitatea Buzescu din judeţul Teleorman. Organizatorii evenimentului au scos mobilier, covoare roşii şi ornamente pe trotuare, iar circulaţia autovehiculelor a devenit imposibilă, în condiţiile în care un alai format din autovehicule şi pietoni a blocat străzile, organizatorii prezentând publicului de la rochia de mireasă, până la băuturile şi mâncarea ce urmau a fi servite la petrecere.
Poliţia a deschis dosar penal, dar nu a constatat fapte care să fi tulburat ordinea şi liniştea publică. Ulterior, IPJ Teleorman a revenit, precizând că "în continuare se fac cercetări şi verificări cu privire la alte aspecte ce ar putea face obiectul unor sancţiuni contravenţionale/ dosare penale".
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu