Stațiunea Vizantea ale cărei ape rivalizează cu cele de la Karlovy Vary sau Vichy și distrusă din temelii, renaște după 140 de ani

Postat la: 07.04.2024 - 02:52

Comuna vrânceană Vizantea, are o particularitate unică în România. Aici există 32 de izvoare de ape minerale, cu efecte miraculoase asupra bolnavilor, ape care sunt folosite în tratarea reumatismului, bolilor de piele și ginecologice, stomacului şi ochilor. Izvoarele cu apă sulfuroasă a fost considerate de militarii germani, în Primul Război Mondial, drept o „mină de aur". Din 20 de izvoare, azi mai sunt şapte.

La Vizantea a existat în urmă cu 140 de ani prima staţiune balneoclimaterică, în care anual mii de oameni veneau să se trateze. Specialiştii spun că valoarea terapeutică a acestor ape rivalizează cu cele din staţiuni celebre din lume, precum Weisbaden, Karlovy Vary, Vichy sau Enghien Les Bains. Istoria acestor izvoare de apă a ieşit la iveală abia în anul 1869, după ce multă vreme localnicii le-au considerat scurgeri de la puţurile de păcură aflate în acea zonă.

"În anul 1882 un tinichigiu din Panciu, în vârstă de 50 de ani, având reumatism cronic al membrelor inferioare şi spinării, este internat la Spitalul „Colţea" din Bucureşti, unde este tratat de un medic vestit din acea vreme, dr. Marcovici. După o lună şi ceva de tratament părăseşte spitalul ameliorat, dar nevindecat. I s-a recomandat să continue tratamentul la una din staţiunile balneare din ţară. Lipsit de mijloace materiale, află de la unii din ţăranii care veniseră în Panciu, că la Vizantea există ape care ar vindeca reumatismul. Se deplasează la Vizantea şi după câteva băi făcute cu apa de la izvoarele de aici, starea sănătăţii sale se ameliorează. După o lună de zile, tinichigiul se întoarce la Panciu aproape vindecat. Vestea vindecării sale s-a împrăştiat rapid şi în anul următor, mai mulţi bolnavi din acest oraş s-au vindecat de reumatism cu ajutorul băilor făcute la Vizantea", spune profesorul Victor Herchea în monografia comunei Vizantea.

Vizantea a fost declarată staţiune în anul 1886. Pe atunci comuna avea doar 327 de case şi puţin peste 1.300 de locuitori. Erau deschise în schimb şase cârciumi. Autorităţile vremii au dorit să dezvolte staţiunea, prin construirea de stabilimente, dar şi prin construirea unui drum, întrucât localitatea era izolată, dar lipsa fondurilor a împiedicat realizarea acestui deziderat.

De altfel, Ministerul Domeniilor a fost informat despre efectul acestor ape în 1891 şi 1892 şi s-au întreprins demersuri pentru a i se acorda o atenţie mai mare staţiunii în care oamenii erau vindecaţi de reumatism, scrufuloză, pelagră şi chiar sifilis. Foarte mulţi oameni voiau să vină să se trateze aici, dar în lipsa locurilor de cazare renunţau la acest gând. „Dicţionarul geografic al judeţului Putna" consemna că la sfârşitul sec. al XIX-lea existau la Vizantea „cinci barace mai mari, care fac fiecare pe zi câte 20 de băi". Cu băile care se mai făceau la diverşi cetăţeni, numărul acestora ajungea la 130 de băi calde pe zi.

Din analiza de laborator făcută de un renumit farmacist al timpului cu privire la apele minerale de la Vizantea, care a cuprins doar şase din cele 20 de izvoare cunoscute la acea dată, a reieşit că apele sunt foarte clorurate, iodurate (izvorul nr. 1), sulfuroase, slab clorurate, calcice (izvoarele 2, 3, 4), sulfuroase, alcaline, foarte concentrate şi foarte clorurate (izvoarele 5, 6). În documentele de arhivă se consemnează că între anii 1888-1889 la Vizantea au venit 3.984 de vizitatori din Bucureşti, Ploieşti, Piteşti, Craiova, Târgu Jiu, Iaşi, Bacău, Buzău, Galaţi, Slatina, Tecuci, Rm. Sărat.

"În primii ani ai sec. XX au loc şi unele mici îmbunătăţiri care erau indispensabile unei staţiuni. Astfel în anul 1902, între 10 iulie-31 august a funcţionat o secţie de spital cu personal compus din medic, infirmier, spălătoreasă şi un îngrijitor. În 1903 au mai fost aduse de la Spitalul rural Vidra încă 10 paturi. În acelaşi an se dă în folosinţă peste Răchitaşu o şosea ce leagă Vizantea de Soveja, se instalează reţeaua telefonică şi se amenajează un parc cu chioşc pentru muzica băilor, chiar în centrul satului Vizantea-Mânăstirească. În anul 1904 s-au construit 4 cabine din scânduri pentru duşuri (bărbaţi) şi 4 cabine pentru femei. Se detaşează din Focşani şi Odobeşti un ofiţer şi câţiva jandarmi pentru menţinerea ordinii în staţiune", mai consemnează profesorul Herchea.
Primăria Vizantea și CNI derulează un proiect de 8 mil de euro

În ultimii trei ani de zile Compania Națională de Investiții a alocat pentru renașterea stațiunii Vizantea fonduri de 8 mil de euro, din care 10% CNI și restul fonduri ale primăriei Vizantea. În baza de tratament care va avea două bazine acoperite și unul în aer liber, vor putea fi tratați în jur de 450 de pacienți pe serie, iar restaurantul va avea 100 de locuri și alte 150 de cazare.

În acest mod vor fi create cel puțin 300 de noi locuri de muncă. Stațiunea se află la 60 de km de Focșani, iar timpul parcurs nu este mai mare de 50-60 min. În acest moment centrul de tratament și clădirile anexe sunt gata în proporție de 80-90%. După spusele primarului localității Dragoș Ciobotaru complexul balneoclimateric va fi gata de inaugurare cel mai târziu în luna septembrie al acestui an. "Numai vremea potrivnică ne poate întârzia darea în folosință a celei mai moderne și mai cochete stațiuni din această parte a țării. Veți vedea cu toții, Vizantea va fi una dintre perlele Carpaților de Curbură și ne propunem să atragem anual câteva mii de turiști și pacienți", a mai adăugat primarul Ciobotaru.

Marian Gârleanu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu