Starea Iuliei Timosenko s-a agravat. Fostul premier al Ucrainei este la terapie intensiva, din cauza COVID- 19

Postat la: 26.08.2020 - 17:17

Iulia Timosenko, fost premier al Ucrainei, se afla la terapie intensiva, ventilata artificial, iar doctorii nu reusesc sa-i scada temperatura sub 39 de grade Celsius. Ea a fost internata in weekend, cu diagnostic de COVID-19.

Presa ucraineana scrie ca fiica si ginerele Iuliei Timosenko s-ar fi imbolnavit si ei. In varsta de 59 de ani, Iulia Timosenko a fost unul dintre liderii Revolutiei Portocalii din 2004, cand pro-occidentalul Viktor Iuscenko a fost confirmat presedinte dupa ce o instanta a stabilit ca alegerile au fost falsificate in favoarea adversarului sau pro-Moscova, Viktor Ianukovici.

Timosenko a fost de doua ori premier in timpul presedintiei lui Iuscenko si a candidat la presedintie in 2010, dar a pierdut in fata lui Viktor Ianukovici, sprijinit de Rusia. In 2011 a fost condamnata la sapte ani de inchisoare pentru abuz de putere si a fost eliberata la inceputul anului 2014. In acelasi an a candidat din nou la presedintia Ucrainei, dar a pierdut in favoarea fostului presedinte Petro Porosenko, om de afaceri nascut in Basarabia.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu