SUA vor să trimită militari și avioane de luptă în România. Baza Kogalniceanu va fi folosita pentru alimentarea avioanelor care bombardeaza Iranul
Postat la: 10.03.2026 - 17:00
Statele Unite ale Americii vor să trimită avioane de luptă și militari la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. Prezența acestora pe teritoriul României are legătură cu războiul din Iran. Decizia va fi luată în CSAT.
România a primit o solicitare din partea Statelor Unite privind dislocarea unor trupe și a unor avioane de luptă pe teritoriul țării noastre, la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța. Ar fi vorba despre o solictare din partea Pentagonului.
„Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc miercuri, 11 martie 2026, ora 09:30, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:
- Situația din Orientul Mijlociu. Implicații pentru România;
- Evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România;
- Analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare", a transmis CSAT.
Subiectul ar urma să fie analizat în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), programată miercuri la Palatul Cotroceni. Solicitarea ar avea legătură cu contextul în care Statele Unite sunt implicate într-un conflict împotriva Iranului.
Baza aeriană Mihail Kogălniceanu este considerată o bază militară strategică și a fost folosită inclusiv vara trecută, în contextul unui conflict dintre Israel și Iran. În timpul conflictului dintre Israel și Iran, avioanele britanice staționate la baza Mihail Kogălniceanu au decolat din România și au bombardat ținte din Iran. Informațiile au apărut însă foarte târziu în spațiul public, mai arată Digi24.
Solicitarea urmează să fie analizată mâine, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării. După discuțiile din CSAT, ar urma să fie trimisă o informare către Parlamentul României. În România, se află în prezent aproximativ 1.000 de soldați americani, cei mai mulți sunt staționați la bazele Mihail Kogălniceanu, Câmpia Turzii și Deveselu.

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu