Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
Postat la: 30.04.2024 - 10:03
România este unul dintre cei mai mari producători de cereale din Europa, lucru care şi susţine balanţa comercială în zona de agrobusiness, însă dincolo de acest capitol, România rămâne deficitară în multe sectoare ale industriei alimentare. Astfel, din cauza lipsei de investiţii mai ales în zona de procesare, de strategii atât la nivel de ferme, companii, cât şi la nivel guvernamental, rafturile magazinelor sunt pline de produse de import.
România, care an de an stă în top 5 producători de porumb, are în marile magazine porumb la conservă din Ungaria sau chiar din afara UE. Un alt exemplu este cel al importurilor de mere din Polonia, care este cel mai mare producător de astfel de produse, însă nici România nu stă prost la acest capitol, fiind al cincilea producător la nivel european şi aproape fiecare român are un măr în curte. În plus, o astfel de anomalie se întâmplă şi în ceea ce priveşte tomatele, România fiind pe locul 8 la producţie, însă importă pastă de tomate şi tomate conservate de peste 200 mil. euro anual.
În schimb, exporturile sunt de 6 mil. euro anual. Iar lista produselor pe care le aducem preponderent din import poate continua, iar drept dovadă este deficitul comercial, care a ajuns anul trecut la 6,3 miliarde de euro, cu plus 600 mil. euro faţă de anul anterior. Investiţiile de peste 50 mil. euro în industria alimentară din ultimii ani pot fi numărate pe degetele unei mâini, însă impactul unor astfel de proiecte se vede imediat în balanţa comercială.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu