Tânăr de 19 ani, arestat după ce a violat-o pe sora de 12 ani a unui prieten
Postat la: 23.06.2020 - 08:45
Un tânăr de 19 ani din Alba a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat o fetiță de 12 ani. Polițiștii din Cugir l-au reținut, duminică, în localitatea Vinerea.
Acesta e bănuit că, în noaptea de 20/21 iunie, în timp ce se afla la o petrecere organizată de un tânăr din Vinerea, ar fi invitat-o pe sora gazdei, o minoră în vârstă de 12 ani, la o plimbare în grădina casei unde, la un moment dat, ar fi constrâns-o să întrețină cu el raporturi sexuale. Astăzi, tânărul a fost prezentat în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunerea de arestare reventiva pentru 20 de zile.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu