Teoriile conspirației și moartea unui savant chinez care studia Covid-19. Se încearcă mușamalizarea?

Postat la: 11.05.2020 - 09:19

Moartea unui savant de origine chineză la Pittsburgh, în Statele Unite, a declanșat o explozie a teoriilor conspirației. A contribuit la asta și faptul că apropiații și colegii lui Bing Liu susțin că acesta "era pe punctul de a face descoperiri importante" ]n ceea ce privește SARS-Cov-2. Ziarul francez Le Nouvel Observateur prezintă toate detaliile încâlcitei povești.

"Ancheta nu a găsit „nicio dovadă" care să lege cazul de activitatea cercetătorului din Pittsburgh și evocă „o dispută vizând o parteneră intimă". Bing Liu era „pe punctul de a face descoperiri importante", spun, însă, colegii săi. Acest profesor de la Universitatea din Pittsburgh, Statele Unite, care se ocupa de coronavirus, a fost împușcat mortal la domiciliul său, a informat CNN pe 6 mai. Atacatorul s-ar fi sinucis. Deşi poliția nu a găsit nicio dovadă care să lege crima de cercetările sale, moartea lui alimentează deja teoriile conspirației.

Trupul lui Bing Liu a fost găsit la domiciliul său, prezentând răni produse prin împuşcare la nivelul capului, gâtului, trunchiului și extremităților, potrivit Departamentului de Poliție al districtului Ross. Savantul, născut în China, și-a obținut doctoratul la Singapore înainte de a lucra în Statele Unite. Într-un comunicat, colegii săi au scris: „Bing era pe punctul de a face descoperiri importante pentru a înțelege mecanismele celulare care însoțesc infecția cu Sars-CoV-2".

Un alt bărbat a fost găsit mort într-o mașină aflată în apropiere. Poliția crede că acesta l-a ucis pe Bing Liu înainte de a se sinucide. Potrivit BBC, este vorba de Hao Gu, un inginer informatician în vârstă de 46 de ani. Mass-media britanică raportează că ancheta a stabilit că cei doi bărbați se cunoșteau și că această crimă urmată de sinucidere este rezultatul „unei lungi dispute legate de o parteneră intimă".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu