Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Postat la: 24.04.2024 - 11:31
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană. Totusi, se pune intrebarea cum a ajuns un virus aviar sa contamineze un lapte bovin?
În urma unei vaste verificări naţionale, particule virale au fost descoperite în "lapte provenit de la animalele afectate, în sistemul de prelucrare şi la raft", a anunţat într-un comunicat de presă, Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA). Cu toate acestea, "chiar dacă un virus este detectat în laptele crud, este de aşteptat în general ca pasteurizarea să elimine agenţii patogeni până la un nivel care nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor", a explicat FDA.
La începutul lunii aprilie, un focar de gripă aviară înalt patogenă A (H5N1) s-a răspândit în efectivele de vaci de lapte din ţară şi a infectat o persoană, care a prezentat simptome uşoare. Deşi tulpina H5N1 a ucis milioane de păsări de curte în timpul valului actual, vacile afectate nu s-au îmbolnăvit grav.
Experţii de la FDA lucrează la investigarea mai amănunţită a probelor pozitive folosind "studii de viabilitate a ouălor". Acestea implică injectarea unui eşantion într-un ou de găină embrionat şi verificarea dacă un virus activ se replică. "Analize suplimentare sunt în curs de desfăşurare pentru laptele de pe rafturile magazinelor din întreaga ţară. De asemenea, se fac lucrări pentru a evalua orice diferenţiere potenţială pentru diferite tipuri de produse lactate (de exemplu, lapte integral, smântână)", a adăugat FDA. Gripa aviară a fost deja detectată în laptele crud, pe care autorităţile sanitare recomandă de mult timp să nu fie consumat.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu