Tratament cu programare și dublu triaj. Ce reguli trebuie respectate în stațiunile balneare, care se redeschid de luni
Postat la: 13.06.2020 - 13:41
Guvernul a decis, joi, o nouă serie de măsuri de relaxare, care intră în vigoare de luni, 15 iunie. Printre ele se află și redeschiderea centrelor de tratament balnear.
Dublu triaj
Pacienții trebuie să se programeze pentru tratamentul balnear, telefonic sau prin e-mail.
Încă de la programare va fi făcut un triaj inițial, iar angajații unității balneare vor încadra pacienții într-o grupă:
- Grupa 1: pacient asimptomatic fără contact cu vreo persoană cu afecţiuni virale, dar făcând parte din grupa de risc.
- Grupa 2: pacient asimptomatic fără contact cu persoane simptomatice.
- Grupa 3: pacient asimptomatic, dar care a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu coronavirus.
- Grupa 4: pacient diagnosticat cu coronavirus.
Vor fi primiți la tratament doar pacienții din primele două grupe, iar la clinică se face triajul epidemiologic, adică măsurarea temperaturii. Pacienţii vor completa o declaraţie pe proprie răspundere referitoare la coronavirus şi sunt obligaţi să poarte mască de protecţie şi protecţie pentru încălţăminte.
Dezinfectant peste tot, cel mult doi pacienți în sală
Angajații sunt obligați să poarte echipamente de protecție - mănușile trebuie schimbate după fiecare pacient - și la fiecare intrare în tură, acestora le va fi verificată temperatura.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu