Un avion plin cu criminali şi tâlhari români expulzaţi din Marea Britanie ajunge săptămâna viitoare în țară

Postat la: 07.01.2021 - 13:49

Guvernul de la Londra scapă de infractorii Europei, după „divorţul" de Uniunea Europeană. Autorităţile britanice au decis să trimită puşcăriaşii în ţările lor de origine, iar românii şi polonezii sunt primii care vor părăsi penitenciarele Regatului.

The Independent informează că două zboruri, fiecare cu câte 30 de infractori, vor decola săptămâna viitoare din Londra spre România, respectiv Polonia. Primul avion va pleca din Londra spre România, miercuri, 13 ianuarie, urmând să aterizeze la Bucureşti. O zi mai târziu va fi rândul avionului care are ca destinaţie Varşovia.

Acest ultim zbor este însă pus sub semnul întrebării, după ce Polonia a interzis în urmă cu două săptămâni orice zbor din Marea Britanie, din cauza temerilor legate de noua tulpină de coronavirus. Potrivit sursei citate, Guvernul de la Varşovia nu a confirmat dacă va permite acestei curse charter să aterizeze pe teritoriul Poloniei. În schimb, interdicţia de călătorie în România a fost ridicată încă de luni, 4 ianuarie.

Britanicii au dat asigurări că infractorii, dar şi gardienii care îi vor escorta vor purta măşti şi mănuşi, iar înainte de a fi ridicaţi din închisoare li se va lua temperatura. Potrivit presei britanice, acesta este însă doar începutul operaţiunilor de deportare a infractorilor. În perioada următoare, alte avioane cu infractori provenind din ţările Uniunii Europene vor decola de la Londra având ca destinaţii ţările de origine ale deţinuţilor.

Guvernul de la Londra încalcă astfel o declaraţie a ONU de anul trecut, care avertiza că repatrierile forţate ar putea „intensifica riscurile grave pentru sănătatea publică pentru toată lumea", atât în ​​comunităţile gazdă, cât şi în cele de origine şi pot fi „o presiune suplimentară" asupra ţărilor din care provin.

ONU a mai avertizat că deportaţii riscă să se confrunte cu „dificultăţi financiare extreme" şi potenţial trafic de persoane la întoarcerea în ţara lor de origine, din cauza nivelurilor deja ridicate de şomaj ca urmare a pandemiei. De altfel, Londra a anulat luna trecută o serie de alte curse aeriene, după ce centrul de detenţie Brook House a fost devenit focar de COVID-19. Controversele au apărut după ce un bărbat care a fost deportat în Jamaica a fost testat pozitiv cu noul coronavirus în ţara sa, chiar la sosire. În prezent, miniştrii nu au confirmat dacă vor mai exista alte zboruri charter luna aceasta, însă ministrul de Interne, Priti Patel, a promis că astfel de zboruri vor fi făcute regulat.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu