Un bărbat a petrecut aproape 40 de ani în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o

Postat la: 30.10.2022 - 07:48

Un american care a petrecut aproape patru decenii în închisoare a fost eliberat, datorită dovezilor ADN. Maurice Hastings a fost condamnat pe nedrept în anii 1980 pentru uciderea unei femei în California şi pentru două tentative de crimă.

Din momentul în care Hastings a fost arestat, el a susţinut că este nevinovat. Acum, după 38 de ani după gratii, s-a dovedit că avea dreptate. Femeia pentru uciderea căreia a fost condamnat, Roberta Wydermyer, a fost găsită într-o maşină, cu o rană de glonţ la nivelul capului. Hastings a făcut cereri repetate pentru realizarea unor teste ADN, dar acestea au fost refuzate până în 2021. Când au venit rezultatele, ele au indicat către un alt inculpat, un bărbat care a murit în închisoare cu doi ani în urmă. Procurorul general din Los Angeles a afirmat că s-a făcut o nedreptate oribilă. Domnul Hasting însă, care are acum 69 de ani, a spus reporterilor că nu este înverşunat şi că vrea să se bucure de restul vieţii.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu