Un criminal în serie, descris drept "un vampir, un psihopat", a evadat din închisoare. A ucis și dezmembrat 42 de femei
Postat la: 20.08.2024 - 17:31
Collins Jumaisi din Kenya, condamnat pentru uciderea și dezmembrarea a 42 de femei, a evadat dintr-o închisoare din Nairobi, alături de alți 13 deținuți.
Bărbatul are 33 de ani și a fost descris de poliție drept un „vampir, un psihopat" când a fost arestat în iulie, anul acesta. Poliția a declarat marți, 20 august, că ofițerul responsabil și managerul cantinei de la secția de poliție Gigiri și-au dat seama că suspecții lipseau când au mers să le servească micul dejun la ora 5 dimineața. Pușcăriașii ar fi tăiat o plasă de sârmă din celulele lor și au escaladat un zid perimetral, potrivit poliției.
„Acesta era un suspect de mare valoare care urma să facă față unor acuzații grave. Investigăm incidentul și vom lua măsuri în consecință", a declarat Mohamed Amin, șeful Direcției de Investigații Criminale, a declarat pentru Associated Press. Anchetatorii susțin că Khalusha a mărturisit că a ucis 42 de femei în ultimii doi ani și le-a aruncat cadavrele în carieră, care acum este folosită ca groapă de gunoi. Cel puțin 10 saci cu părți ale corpului au fost scoși din locație, a declarat poliția.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu