Un fost ministru avertizează: "Statul român ar putea pierde și Hidroelectrica printr-o preluare ostilă a actiunilor"
Postat la: 25.01.2024 - 17:53
În opinia profesorului d. Mircea Coșea, statul român este pe cale să-și piardă acțiunile deținute la cea mai importantă companie energetică a țării din cauza loviturii scurte date de două companii americane, Citigroup și Morgan Stanley, care au scăzut acțiunile Hidroelectrica pe bursă.
Prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat, spune că "așa-ziși analiști și specialiști" pe care statul român îi are, nu au de fapt nici știința, nici cultura acțiunilor de bursă.
„Listarea Hidroelectrica s-a făcut cu hei-rup și, așa cum am mai atras atenția, noi nu eram pregătiți și nu puteam să apărem așa, pe piață, ca niște jucători care știu despre ce este vorba, care își dau seama cum evoluează acțiunile. Scoaterea pe bursă în România este o acțiune de artizanat, este o chestiune de amatorism. Eu nu am deloc încredere, iar scoaterea în continuare și a altor companii importante este o aventură, pentru că nici acum nu avem pregătit nimic, dar apar diferiți așa-ziși analiști și specialiști, care, de fapt, nu stăpânesc această tehnică a bursei. Bursa este o chestiune complicată și, dacă ne uităm la experiența altora, care au pornit acum 15 ani, și mă refer la Polonia, vedem că statul a lucrat cu consultanță străină, americană. Au fost polonezi-americani, care au contribuit foarte serios la piața de capital poloneză, pentru că nu exista experiență", a declarat Mircea Coșea.
El atrage atenția asupra faptului că scoaterea pe bursă a unor companii este o chestiune foarte complicată iar România nu este pregătită pentru așa ceva:
„Riscul la Hidroelectrica este nu numai să pierzi capital, ci și să rămâi fără obiectul muncii, pentru că alții sunt mai puternici și pot deveni proprietari ai propriului tău patrimoniu. Riscurile sunt mari. Nu este pregătită România pentru așa ceva. Așa-zișii specialiști români nu sunt, de fapt specialiști, sunt niște oameni care acționează ca niște funcționari. Eu rămân uimit să văd fel de fel de acțiuni despre piețe de capital, pe la diferite hoteluri, întâlniri, fotografii pe Facebook a unor personaje, în general doamne tinere, care arată bine, dar care nu sunt în ton cu ceea ce se întâmplă. Asta este o chestiune foarte complicată, una dintre cele mai complicate probleme ale pieței, și anume scoaterea pe bursă a unor companii, care, pe de o parte, nici nu sunt pregătite pentru așa ceva, pe de altă parte, nici nu au managementul necesar. Eu sunt foarte sceptic în continuare față de listarea la bursă a companiilor importante românești", a avertizat profesorul.
La final, Prof. dr. Mircea Coșea mai afirmă că statul român este un stat slab din punct de vedere al capitalului de aceea, odată scoasă la bursă, Hidroelectrica poate fi preluată cu ușurință.
„Odată scoasă pe bursă, cum garantează statul ca Hidroelectrica să nu fie preluată? Nu există astfel de garanții. Pentru că statul este un stat slab din punct de vedere al capitalului și la bursă nu ai posibilitatea să concurezi atunci când se majorează capitalul, iar informația este strict localizată în altă arie decât în aria ta de interes și pierzi. Ceea ce se întâmplă acum cu Hidroelectrica este o dovadă foarte clară că putem avea niște riscuri care ne vor costa. Există pericolul foarte clar ca statul să își piardă acțiunile la Hidroelectrica. La o majorare de capital a unuia dintre parteneri, se pierd acțiuni. Deci statul român poate pierde controlul asupra Hidroelectrica și să rămână cu atât de puține acțiuni și cu o participare atât de mică, încât nu va mai avea niciun fel de rol. Soluția pentru salvarea Hidroelectrica ar fi să o capitalizăm, dar nu avem cum, dat fiind deficitele existente", a mai declarat prof. dr. Mircea Coșea.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu