Un mecanic implicat în accidentul feroviar de la Fetești era beat și a adormit. Sistemul de frânare automată a trenului era defect

Postat la: 29.07.2021 - 10:49

Mecanicul trenului de marfă care s-a ciocnit cu alt tren joi, 29 iulie, la Fetești, consumase alcool și a adormit, după cum a anunțat Cătălin Drulă. Ministrul Transporturilor a adăugat că sistemul de frânare automată nu era funcțional.

„Vreau să transmit un semnal foarte clar către acești operatori de marfă, din zona privată, că nu se mai pot juca cu sigurața pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Sistemul de frânare automat nu era funcțional, ancheta o să spună de ce.

Din primele informații, lucrurile nu erau în regulă nici la nivelul stării mecanicului de locomotivă. Din ce am înțeles, da, a adormit, înțeleg că era și sub influența băuturilor alcoolice. Există controale și inspecții care se fac ca în trafic, nu verifică fiecare șofer, se fac prin sondaj. Nu sunt testați toți mecanicii de locomotivă, nu cred că se întâmplă asta în nicio țară din lume", a declarat Drulă la Antena 3.

Un accident feroviar s-a produs, miercuri noapte, 28 iulie, în Staţia CFR Feteşti, în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură care era staţionată. Nu au existat victime, ci doar pagube materiale.

"În jurul orelor 23.45, pompierii militari din cadrul Staţiei Feteşti au fost solicitaţi prin apel 112 să intervină la un accident feroviar produs în urma coliziunii a două trenuri. Salvatorii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, în sprijin sosind şi un echipaj SAJ Ialomiţa", precizează ISU.

"Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură staţionată. Traficul feroviar a fost blocat", se arată în comunicat.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu