Un şofer beat a lovit intenţionat cu maşina doi agenţi de poliţie. Unul dintre poliţişti a fost luat pe capotă

Postat la: 29.06.2021 - 08:50

Un bărbat de 44 de ani din judeţul Vaslui a lovit intenţionat cu maşina doi agenţi de poliţie care au vrut să-l oprească în trafic, rănindu-i. Bărbatul a fost imediat identificat şi prins de alte echipaje de poliţie.

Oamenii legii au constatat că şoferul avea o alcoolemie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Unul dintre poliţişti a fost lovit la cot, iar cel de-al doilea a fost luat pe capotă. Când a căzut, a fost călcat cu roata pe picior.

"În această seară colegii noştri din cadrul Poliţiei Municipiului Huşi au oprit pentru control un autorism marca Mercedes-Benz. În momentul în care unul dintre colegi s-a prezentat lângă conducătorul auto cu aparatul etilotest, şoferul a devenit recalcitrant lovindu-l pe poliţist după care a demarat în trombă. În momentul demarajului, unul dintre colegii noştri a încercat să-i tragă cheile din contact, acesta fiind lovit la cot de stâlpul maşinii, în timp ce celălalt coleg aflat în proximitatea maşinii a fost luat din plin pe capotă şi ulterior călcat cu roata pe picior", a transmis, luni seară, Sindicatul Europol.

Poliţiştii anunţă că imediat a fost declanşată acţiunea "NĂVODUL" , autoturismul a fost găsit în mai puţin de 30 de minute într-o parcare din Huşi, iar şoferul a fost încătuşat şi condus la sediul Poliţiei.

"Acestea sunt riscurile la care sunt supuşi poliţiştii în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Colegii noştri au fost transportaţi al spitalul din Huşi, suferind mai multe leziuni, aflându-se la acest moment în afara oricărui pericol", au mai precizat sindicaliştii.

Instituţia precizează că a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

"Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost înştiinţat imediat despre acest caz, fiind informat în permanenţă cu privire la starea de sănătate a celor doi poliţişti. În urma investigaţiilor medicale a rezultat că starea acestora de sănătate este stabilă. Ministrul Lucian Bode condamnă cu fermitate astfel de comportamente, cerându-le totodată tuturor factorilor implicaţi să manifeste toleranţă zero faţă de agresiunile la care sunt supuşi angajaţii MAI în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu", a mai transmis MAI.

Potrivit sursei citate, ministrul Bode "a cerut poliţiştilor să intensifice acţiunile pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care au consumat băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise şi care prezintă un pericol pentru participanţii la trafic".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu