Unul dintre cei mai longevivi primari din România a murit strivit de un tractor. Damian Diniș era la al șaptelea mandat de primar
Postat la: 03.09.2026 - 14:36
Damian Diniș, unul dintre cei mai longevivi primari hunedoreni, a murit într-un accident pe un câmp din localitatea hunedoreană Băița. Edilul, în vârstă de 58 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost prins sub un tractor care s-ar fi răsturnat.
Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, cu puțin timp înainte de ora 17:00, în comuna Băița.
Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara a anunțat că polițiștii din Deva au fost sesizați în jurul orei 16:40 cu privire la producerea unui eveniment în urma căruia un bărbat de 58 de ani și-ar fi pierdut viața.
Din verificările preliminare a rezultat că bărbatul se afla pe un teren situat în afara drumurilor publice, unde tractorul pe care îl folosea s-ar fi răsturnat. Victima a rămas prinsă sub utilaj.
Echipajele de intervenție ajunse la fața locului nu au mai putut să îi salveze viața, fiind constatat decesul.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Damian Diniș a condus comuna Băița încă din anul 2000. La scrutinul din 2024 a fost reales în funcția de primar, preluând al șaptelea mandat consecutiv în fruntea localității.
Edilul ocupa și funcția de președinte al Filialei Județene Hunedoara a Asociației Comunelor din România (ACoR).

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu