Urmează ceva rău: „Pește apocalipsă" găsit lângă țărmul Californiei de Sud. Sunt creaturi „ciudate și misterioase" care prevestesc dezastre
Postat la: 18.08.2024 - 10:41
Într-o apariție rară și poate de rău augur, un pește-vâslă, numit și "pește apocalipsă", a fost găsit plutind în apropierea coastelor La Jolla din California, în weekend.
Un grup caiaciști și persoane care practicau snorkeling în largul coastei din San Diego au făcut o descoperire neobișnuită dând peste un pește-vâslă, o specie de adâncime rar întâlnită, care a apărut în California doar de 20 de ori în peste un secol. Peștele argintiu de 3,5 metri lungime a fost găsit plutind mort în apă la sfârșitul săptămânii trecute. Grupul, împreună cu experți marini, a ajutat la aducerea creaturii pe țărm pentru studiu.
Peștii vâslă, numiți și pești apocalipsă, au corpuri lungi, în formă de panglică, și pot ajunge la peste 6 metri lungime. Aceștia trăiesc de obicei într-o zonă a adâncurilor mării numită zona mezopelagică, unde lumina nu poate ajunge, potrivit National Oceanic and Atmospheric Administration. Noaa Southwest Fisheries Science Center a descris peștii ca fiind creaturi „ciudate și misterioase" despre care oamenii de știință știu puține lucruri.
Oarfish sunt uneori numiți "pești ai apocalipsei" datorită reputației lor mitice de prezicători ai dezastrelor naturale sau ai cutremurelor, scrie The Guardian. Potrivit lui Ben Frable, expert în pești din cadrul Scripps Institution of Oceanography, acești pești au eșuat în California doar de 20 de ori din 1901. Grupul care a găsit peștele în La Jolla Cove, la nord de centrul orașului San Diego, s-a coordonat cu salvamari și experți marini pentru a recupera creatura. Înotătorii au adus peștele vâslă la țărm pe o placă cu vâsle, iar acesta a fost apoi transferat într-o camionetă.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu