Uzinele Dacia angajează 350 de roboți umanoizi: Compania anunță ce activități vor prelua

Postat la: 23.03.2026 - 13:54

Renalult a prezentat la Paris planul strategic al grupului. Astfel, a anunțat că în următorii ani vor fi angajați 350 de roboți umanoizi Calvin-40 în fabricile companiei. Șeful Renault a dat și o serie de detalii legate de zonele de producție în care vor lucra roboții, dar și fabricile în care aceștia vor fi introduși în prima etapă.

În primul rând, roboții vor fi folosiți în zonele cu muncă dificilă, dar și cu operațiuni repetitive. Reprezentantul Renault, citat de profit.ro, a oferit și câteva exemple. Roboții vor fi implementați în procese de producție care presupun ridicarea și transportul de piese cu greutate mare, cum sunt anvelopele sau pe liniile de fabricație pe care se asamblează caroseriile. De exemplu, roboții industriali pot transporta greutăți de 40 de kilograme pe distanțe mari.

În al doilea rând, roboții vor prelua activitățile repetitive. Sunt încă multe locuri în fabrici în care salariații duc o piesă „din punctul A în punctul B", după cum spune chiar reprezentantul constructorului francez.

Desigur, declarațiile oficiale nu fac legătura în mod direct între introducerea roboților și reducerea locurilor de muncă. Dar, lucrurile sunt evidente. Creșterea gradului de automatizare merge mână în mână cu restructurarea salariaților. În cel mai bun caz, poate avea loc o schimbare de pondere, respectiv o reducere a numărului de posturi de execuție fără calificare înaltă și o creștere a numărului de angajați specializați în domeniul cercetării-dezvoltării, marketingului sau noilor tehnologii. Este, însă, clar că reducerile nu vor fi egale cu angajările, ci balanța se va înclina în favoarea unor reduceri de costuri.

De altfel, fabrica de la Mioveni a aplicat, inclusiv anul acesta, o metodă „soft" de reducere a numărului de locuri de muncă. Este vorba despre un program de plecări voluntare, prin intermediul căruia au fost disponibilizați aproximativ 900 de salariați primind în schimb între 5.000 și 40.000 de euro, în funcție de criteriile stabilite de companie.

Care sunt uzinele în care vor fi introduși roboții? Reprezentantul constructorului auto francez a explicat că primele fabrici în care vor lucra roboții vor fi cele deja automatizate, respectiv uzinele din Europa de Vest și din Coreea de Sud. În pasul următor, vor fi incluse în program și fabricile din România, Turcia și Maroc.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu