Vine iarna grea! Informare meteo de ultimă oră: Vreme rece, ninsori, polei şi vânt
Postat la: 02.12.2019 - 14:53
Potrivit informării meteo de duminică, începând de luni de la ora 7.00 şi până marţi la ora 10.00 apar ninsorile la munte, în nord şi în centru, dar şi depunerile de polei, intensificările vântului şi vreme rece.
Aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile din vest, nord şi centru. În Maramureş, Transilvania, nordul Crişanei şi al Moldovei treptat vor predomina ninsorile şi local, mai ales după amiază, se va depunde zăpada. În Banat, în sudul Crişanei şi în centrul şi sudul Moldovei va începe ploaia, apoi precipitaţii mixte.
În cursul nopţii de luni/marţi, 2/3 decembrie şi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii slabe sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare se vor semnala şi în regiunile sudice. Local vor fi depuneri de polei. La munte va ninge şi se va depune zăpada, mai consistent în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor.
Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spaţii mai mici şi în celelalte zone, cu viteze în general de 45... 55 km/h. În prima parte a săptămânii, vremea se va menţine rece mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu