Violatorul în serie care a semănat groază în două oraşe. Îşi căuta victime pe stradă, la şcoli, în blocuri şi în creşe
Postat la: 01.09.2020 - 15:29
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila l-a trimis în judecată pe Cristian-Georgel Alexandru, un bărbat de 40 de ani, pentru agresiune sexuală, iar pe 25 august, instanţa a stabilit legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul. Individul este recidivist, având la activ numeroase infracţiuni, cele mai multe de natură sexuală.
O expertiză psihiatrică a stabilit că este pervers sexual, având "întârziere psihică şi vid emoţional". Bărbatul şi-a petrecut mai toată viaţa la puşcărie. A fost condamnat pentru trei violuri şi pentru mai multe agresiuni sexuale. Obişnuieşte să acosteze femei pe stradă şi să masturbeze în faţa lor.
Seria agresiunilor sexuale şi violurilor comise de Cristian-Georgel Alexandru a început în 2002, când poliţiştii au descoperit că acesta urmărea şi supunea la perversiuni sexuale copile care se plimbau pe Faleza Dunării din Brăila, printre acestea numărându-se şi eleve de la Colegiul Naţional "Gheorghe M. Murgoci". Pentru aceste fapte a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare, dar a scăpat din închisoare cu 1.000 de zile mai devreme.
Pe fondul problemelor psihice de care suferă, a început imediat să atace adolescente, supunându-le la tot felul de perversiuni sexuale. În octombrie 2008, Cristian-Georgel Alexandru a atacat două eleve în grupul sanitar al Liceului "Anghel Saligny" cu un cuţit.
Câteva luni mai târziu, în acelaşi an, violatorul în serie a tăbărât asupra unei femei care mergea pe stradă şi a început să o mângâie pe fund, după care a început să se masturbeze în faţa ei, iar când victima îngrozită a încercat să scape cu fuga, a urmărit-o până în zona Gării CFR din Brăila.
Două adolescente de clasa a XI-a au fost următoarele sale victime în 2013. Individul a pătruns în incinta Liceului Teoretic "Nicolae Iorga" din Brăila şi a început să se masturbeze în faţa fetelor, după care, în aceeaşi zi, a repetat gestul obscen cu alte două eleve de clasa a XII-a pe o stradă învecinată cu liceul.
Individul este dus la Judecătoria Galaţi cu propunere de arestare preventivă FOTO arhivă Adevărul
La scurt timp, obsedatul sexual a atacat o adolescentă de 18 ani pe strada Dorului din Brăila, a tras-o de păr şi i-a pus un cuţit la gât, după care a început să o pipăie. Înainte să plece, a lovit-o şi i-a furat 10 lei, pe care copila îi avea asupra sa.
Nu a fost suficient pentru individual cu porniri nefireşti, care în aceeaşi zi a acostat două fetiţe, de 10 şi 13 ani, şi-a dat jos pantalonii şi le-a cerut să îi atingă organul sexual. Copilele au scăpat cu fuga, iar una dintre ele şi-a scăpat telefonul mobil, ce avea să fie găsit ulterior asupa lui Cristian-Georgel Alexandru.
După câteva zile, violatorul a pătruns în incinta creşei nr. 3 din Brăila, unde a sechestrat-o pe femeia de serviciu care a avut ghinionul să îi iasă în cale şi a supus-o la perversiuni sexuale. Anchetatorii care se ocupau de violurile şi agresiunile sexuale comise de Cristian-Georgel Alexandru l-au căutat luni de zile, reuşind să îl găsească în cele din urmă la o stână din judeţul Brăila.
A fost condamnat ulterior la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tâlhărie, dar în decembrie 2018 a fost pus în libertate de către Judecătoria Brăila, la propunerea comisiei de liberări condiţionate. Asta deşi fusese expertizat din 2009 cu "întârziere psihică şi vid emoţional", iar în 2013 a fost obligat la tratament medical de specialitate într-un spital de psihiatrie.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi îl cercetează în prezent pentru viol, după ce individul a obligat o fetiţă de 10 ani din Galaţi să întreţină relaţii sexuale cu el în scara unui bloc.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu