Vladimir Plahotniuc şi Ilan Sor sancționați de SUA alături de 9 persoane și 12 entități implicate într-o „campanie de influență malignă” a Rusiei în Republica Moldova!
Postat la: 26.10.2022 - 09:44
SUA a anunțat sancțiuni împotriva a nouă persoane și 12 entități pentru a contracara campaniile de influență malignă și de corupție ale Rusiei în Republica Moldova, a anunțat miercuri Departamentul Trezoreriei SUA.
Pe lista de sancțiuni se numără și oligarhili moldoveni Vladimir Plahotniuc și deputatul Ilan Șor, amândoi fugiți din Republica Moldova, a anunțat miercuri ambasadorul SUA la Chișinău, Kent D. Logsdon. Sancțiunile prevăd inclusiv faptul că cei doi nu pot intra pe teritoriul Statelor Unite. Soția lui Ilan Șor este vizată și ea de sancțiune.
Sancțiunile au loc în contextul în care Rusia „se confruntă cu eșecuri militare și cu indignarea globală din cauza acțiunilor sale brutale din Ucraina", ceea ce a determinat agenții ruși să ia în considerare „măsuri din ce în ce mai disperate pentru a preveni erodarea în continuare a influenței sale", a precizat Departamentul Trezoreriei SUA, citat de CNN.
"Astăzi Ambasadorul Logsdon a anunţat public că Statele Unite ale Americii sancţionează doi oligarhi moldoveni - Vladimir Plahotniuc şi Ilan Sor - precum şi câteva entităţi şi persoane asociate acestora. Acesta reprezintă încă un pas în lupta împotriva impunităţii pentru corupţie, şi în sprijinul nostru pentru cetăţenii Republicii Moldova în lupta lor pentru un viitor mai echitabil, mai prosper şi mai sigur.
Pe lângă impunerea sancţiunilor acestor notorii oligarhi, astăzi Statele Unite au luat măsuri pentru a contracara campaniile persistente de influenţă malignă ale Guvernului Federaţiei Ruse prin impunerea unui număr de sancţiuni asupra unor persoane şi entităţi asociate cu eforturi de influenţă susţinute de Rusia în Republica Moldova.", anunță Ambasada SUA din Republica Moldova intr-un comunicat.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu