Zahărul, "ucigaşul" lent. Doi din trei copii români mănâncă dulciuri zilnic. Care este recomandarea nutriţioniştilor (STUDIU)

Postat la: 20.09.2021 - 12:10

Doi din trei copii mănâncă dulciuri zilnic, iar 30% nu consumă fructe în fiecare zi, se arată într-un studiu. Pe lângă informaţiile importante despre obiceiurile şi educaţia alimentară ale copiilor din România, studiul realizat îşi propune să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că deprinderile alimentare greşite pe care părinţii le transmit copiilor reprezintă o urgenţă la nivel naţional din cauza efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra sănătăţii celor mici.

Conform datelor furnizate de grupul ţintă - părinţi cu vârste de peste 25 de ani, implicaţi în alimentaţia copiilor lor - comportamentele legate de nutriţie în familie nu sunt dintre cele mai sănătoase. Astfel, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinţii intervievaţi recunosc că cei mici mănâncă dulciuri de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriţioniştilor este de 1-2 ori/săptămână. De asemenea, 43% dintre părinţi au declarat că cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceştia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare. La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obişnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenţi au indicat gustările sărate (chips-uri, sticks-uri) şi 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau crenvurştilor.

Dintre cei intervievaţi, procente importante susţin ca au aproape mereu în casă dulciuri (41%), produse semipreparate (31%) şi băuturi non-alcoolice carbogazoase (19%). Deşi 69% dintre părinţi se declară conştienţi de faptul că obiceiurile lor de consum influenţează comportamentul alimentar al copilului, doar 35% dintre aceştia îşi caracterizează stilul de viaţă ca fiind unul "mai degrabă sănătos". Prezenţa alimentelor procesate în preferinţele românilor este şi ea de semnalat - 52% dintre părinţi au declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, iar 12% admit că obişnuiesc în mare şi foarte mare măsură să mănânce alimente procesate în locul celor proaspete.

În mod paradoxal, 56% dintre părinţi consideră că alimentele procesate sunt nesănătoase, principalele mâncăruri de acest tip menţionate spontan fiind mezelurile, lactatele şi produsele de tip fast-food. În acelaşi timp, 3 din 10 părinţi susţin că copiii lor nu consumă fructe proaspete zilnic sau aproape zilnic. În ceea ce priveşte tipurile de mâncăruri preferate de copiii românilor intervievaţi, ciorba se clasifică pe primul loc (45%), urmată de mâncarea gătită şi cartofii sub diverse forme de preparare (35%, respectiv 34%), în timp ce pentru micul dejun cei mai mulţi preferă cerealele cu lapte (73%). Dulciurile, croissantele şi produsele de patiserie revin în prim plan atunci când se discută despre gustările dintre mese pe care le aleg copii.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu