Inflaţia se alimentează mai cu seamă din propriul ei trecut!

Postat la: 14.10.2022 - 08:03

Dezordinii preţurilor de consum, povară pe care o ducem în spinare de aproape doi ani, i s-au pus cam multe diagnostice, pe măsură ce tot mai numeroşi diagnosticieni s-au încumetat să-i descifreze cauzele si simptomele.

Nu sunt deloc puţini cei care gândesc că noi suportăm cea mai incontrolabilă inflaţie din Europa. Fals total! Pentru că - dacă restrângem analiza comparativă a dinamicii inflaţiei la nivelul regiunii noastre - vom constata că deţinem poziţii net superioare faţă de Bulgaria, Cehia, Polonia şi Ungaria. Iar dacă ne comparăm cu zona euro, vom vedea că diferenţa dintre media preţurilor în cele 19 ţări din această zonă şi cea din România, cu câteva puncte procentuale în defavoarea noastră, are o explicaţie logică.

Argumentez! În 2020, anul premergător şocului inflaţionist global, cea mai mare parte a zonei euro s-a confruntat cu un alt şoc: cel al deflaţiei. Mai periculos decât inflaţia. Şi iată cum, paradoxal, ţara membră a UE care în 2020 şi-a menţinut timp de 12 luni cea mai bună poziţie în dinamica preţurilor de consum - am numit România! - şi ajunsese în decembrie la rata ideală de 2,06 la sută, a înregistrat un dezavantaj statistic în ianuarie 2021. În sensul că a luat startul, în cursa inflaţiei, de la 2,06. În timp ce zona euro, care începuse anul 2020 cu un nivel de creştere a preţurilor de 1,4 la sută, a suferit două eşecuri concomitente. A ratat ascensiunea către nivelul optim de 2 la sută. Şi totodată, în aprilie, 13 ţări din 19 au intrat în deflaţie. Dintr-o dată! Şocul a durat tot anul. De aici avantajul statistic al zonei euro. România începea cursa inflaţiei luând startul de la plus 2,06, iar zona euro de la minus 0,3 la sută. Abia în mai 2021, când România încasase deja cinci luni de creşteri inflaţioniste, zona euro avea să ajungă la... rata ideală de plus 2,0 la sută. A urmat iulie, cu un recul până la 1,9 la sută, şi iulie, cu o creştere la 2,2 la sută, şi cu asta basta. Aici s-a împotmolit speranţa BCE că zona euro ar traversa doar o inflaţie tranzitorie. Din septembrie 2021 inflaţia a urcat şi a tot urcat. În august a sărit peste 9 la sută. Acum aşteptăm ziua de 18 octombrie, când Eurostat va publica tabloul cu ratele inflaţiei în cele 27 de ţări UE, când va fi posibilă o nouă analiză comparativă. E însă cert că diferenţa dintre inflaţia noastră şi cea a zonei euro, departe de a fi una de fond, e dată de faptul că timp de cinci luni, din iunie până în mai 2021, s-a aplicat proverbul "cui pe cui se scoate". Inflaţia a ajutat zona euro să scape de deflaţie. Dându-i chiar impresia, în iulie şi august, că ar deschide o etapă de stabilitate a preţurilor. Ceea ce nu s-a întâmplat. Din septembrie 2021 inflaţia a intrat "în drepturi", punând pe jar Banca Centrală Europeană. Având faţă de România un avantaj de opt luni.

Sigur, departe de a-şi fi stins motoarele, inflaţia încă ne complică viaţa. Pentru că atacă în continuare, deodată, veniturile şi puterea de cumpărare la nivelul întregii noastre societăţi. Iar dacă ieri, între datele Statisticii pe septembrie, am avut dezamăgirea să nu vedem printre cifre scăderea ratei anualizate sub 15 la sută - care ar fi fost semnalul începerii dezinflaţiei - nu înseamnă că acest semnal nu poate veni la 11 noiembrie, când vor deveni publice datele pentru octombrie.

Important, acum, este să nu-i fie dată inflaţiei apă la moară ca să provoace în continuare răni greu de vindecat. Nici în planul gospodăriilor populaţiei, nici în cel al economiei! Pentru că un mesaj important tot am primit. Inflaţia noastră, care e "de împrumut", în sensul că în proporţie de 80 la sută vine din inflaţia globală, cauza principală fiind umflarea preţurilor produselor şi serviciilor energetice, a făcut câţiva paşi semnificativi înapoi. În septembrie. Am văzut clar că, acum, deja rata anualizată se alimentează din trecut. În timp ce, în septembrie, ratele lunare au fost în scădere la combustibili şi la zero la gazele naturale şi energie termică. Semne de început de dezinflaţie!

E aici, în primul rând, „mâna" politicii monetare a BNR. A dobânzii-cheie, în primul rând, subiect de dispute în spaţiul public. Banca noastră centrală a recurs la un "arbitraj riguros": a făcut o politică monetară în acord cu realităţile concrete ale României şi, totodată, fără să se distanţeze periculos de ceea ce fac alte bănci centrale europene. Dobânda-cheie, de 1,25 la sută în ianuarie 2021, a urcat până la linia optimă care să conducă la calmarea inflaţiei fără să ducă ţara în recesiune. Trei ar fi fost principalele costuri ale unui tratament mai dur sau mai slab: 1) ar fi fost lovită creşterea economică, probabil s-ar fi ajuns chiar la recesiune în 2022; 2) s-ar fi produs o scumpire considerabilă a creditelor; 3) etapele de reduceri de venituri ar fi fost mai multe şi mai severe. Dar nu s-au produs aceste blocaje. Banca centrală a folosit o strategie de politică monetară care, fără relaxări inutile si fără restricţii inutile, a ridicat un baraj solid în faţa actualului şoc inflaţionist.

Adrian Vasilescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu