Pesimism la nivel mondial în rândul directorilor executivi ai companiilor cu privire la anul financiar 2023

Postat la: 27.01.2023 - 08:03

Scăderea dezvoltării economice globale în următoarele 12 luni este preconizată de 73% dintre directorii executivi care au participat la cel de-al 26-lea sondaj anual PwC „Global CEO Survey".

Sondajul a fost realizat în perioada octombrie-noiembrie 2022, cu participarea a 4.410 directori executivi din 105 țări diferite. După cum s-a subliniat, aceasta este cea mai pesimistă prognoză din istoria acestui sondaj, în contrast cu previziunile pozitive, optimiste din ultimii doi ani, în care 76% și, respectiv, 77% dintre respondenți au înregistrat un boom economic, relateaza Bussines News preluat de Rador.

În același timp, directorii executivi greci au o perspectivă mai optimistă, întrucât 46% dintre ei, față de 29% la nivel mondial, estimează că va exista o redresare economică a țării în anul care urmează. Pe aceeași lungime de undă, procentul de pesimism cu privire la mersul economiei interne este semnificativ, dar mai mic decât media internațională (40% față de 59%). Așteptările pentru o creștere a veniturilor afacerilor grecești sunt îndreptate către America, Germania, Cipru, România și Bulgaria.

În mediul actual, în continuă schimbare și plin de provocări, aproximativ 40% dintre directorii executivi din întreaga lume estimează că afacerile lor nu vor fi sustenabile în următorul deceniu dacă rămân pe traiectoria actuală. Această percepție este răspândită în diverse industrii, inclusiv telecomunicații (46%), industria prelucrătoare (43%), asistență medicală (42%) și tehnologie (41%), directorii executivi având convingerea că ritmul de dezvoltare a afacerii lor a scăzut semnificativ (-26%). Aceasta este cea mai mare scădere de la criza financiară din 2008-2009, unde procentul corespunzător ajunsese la -58%.

La scară globală, nivelurile de optimism ale mediului de afaceri cu privire la creșterea economică variază semnificativ. Țările G7, inclusiv Franța (70% față de 63%), Germania (94% față de 82%) și Marea Britanie (84% față de 71%) - care se confruntă cu efectele negative ale crizei energetice - sunt mai pesimiste cu privire la perspectivele lor de creștere internă în comparație cu cele de la nivel global.

Directorii executivi prevăd provocări multiple pentru profitabilitatea industriilor lor în următorul deceniu. Mai mult de jumătate dintre aceștia (56%) consideră că schimbările în nevoile și preferințele clienților vor afecta semnificativ perspectivele de profit ale companiilor, în condițiile unei penurii de resurse umane calificate (53%) și ale unor perturbări tehnologice (49%).

În timp ce în urmă cu un an, sănătatea și siguranța cibernetică erau principalele preocupări, impactul recesiunii economice globale este acum principala preocupare a directorilor executivi la nivel global, atât pe termen scurt, cât și pentru următorii cinci ani, inflația (40%) ajungând pe a doua poziție, iar instabilitatea macroeconomică (31%) pe poziția a treia. Următoarele teme de îngrijorare sunt impactul economic al tensiunilor geopolitice (25%), securitatea cibernetică (20%) și schimbările climatice (14%).

Războiul din Ucraina și îngrijorarea din ce în ce mai mare cu privire la crizele geopolitice din alte regiuni ale lumii i-au determinat pe directorii executivi din întreaga lume să regândească unele aspecte ale modelelor lor de afaceri. Jumătate din respondenții expuși la conflicte geopolitice intenționează să includă în proiectarea modelului lor de afaceri o gamă mai largă de practici, fie prin creșterea investițiilor în securitate cibernetică și protejarea datelor personale (48%), fie prin adaptarea lanțurilor de aprovizionare (46%), fie prin reevaluarea poziției lor pe piață și/sau extinderea pe noi piețe (46%), fie prin diversificarea produselor și serviciilor oferite (41%).

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu