Asa cum a fost Artan!

Este poate cel mai nefiresc text pe care il pot scrie pentru că îmi vine permanent în memorie zâmbetul lui cvasi-curtenitor care convertea pe loc orice încercare de sobrietate în miștoul inteligent și auto ironie.

Ne-am cunoscut înainte de facultate... din timpul liceului la un prieten comun Dragoș, chitarist cu care cântam în formația nostră de rock și ce mai credeam noi că este. Artan era și atunci, ca și în mai toată viața lui, un subtil critic la fanatismele din muzică și mai ales la stereotipurile din hard-rock. Era mult mai atras de zona new-wave sau brit-synth-pop decât de riff-urile de la AC-DC, formție pe care o respecta pentru performanță. Dar nu lăsa mai mereu interlocutorul lui să intre într-o zonă de seriozitate nefondată cultural. Mai bine glumim decât să ne prefacem că știm. 

În cercul nostru de prieteni comuni, Artan nu deranja pe nimeni niciodată, niciodată!... stârnea zâmbete însă... nicio discuție cu el nu se ducea în derizoriu pentru că era educat peste nivelul majorității  și se exprima cu respect față de colegii (puțini, foarte puțini...) de generație care citeau Coranul sau Kierkegaard. Asculta și intervențiile lui erau surpinzatoare dar și cu aceștia devenea critic afișând până la urma acea auto-ironie prin care își dezvaluia limitele, respectul și considerația față de erudiția celui din fața lui. Finalmente glumea însă pe seama condiției umane.

Mai direct ne-am intâlnit și vorbit pe la finele anilor '80 pe holul mare al facultăților de transporturi și metalurgie din Politehnică, el fiind mai mare și luptându-se cu absolvirea iar eu, de abia intrat, mă deschideam fără opreliști către zona de muzică a clubului ING.  Mă lăsa să înțeleg că eu eram special pentru el, vorbindu-mi implicat și uneori sacadat, opintindu-și frazele cu cionturi de surâs. Imediat mi se relevau momentele mele de nesinceritate sau ipocrizie și mă făcea mai bun. De fapt așa făcea cu toți, pentru că nu era și nu putea fi un om rău. A fost un om bun la suflet și asta simțeai din privirea lui fără intermediul cuvintelor.

Știa să se facă auzit fără să epateze și nu intra în casele oamenilor fără să zică respectuos "Bună ziua".  Un artist mare a fost Artan și mult mai puțin popular decât ar fi meritat, zic eu. Succesul, pentru el, simțeam că nu este un deziderat. A știut însă psihologia maselor iar publicul lui, selectat de mesajele muzicii pe care o cânta, se reînnoia mereu cu altă generație. A avut doi parteneri extrem de creativi, Răzvan Modovan și Dan Iliescu. Două mari personalități ale culturii rock de la noi din țară.

Cu Timpuri Noi și Partizan, s-a exprimat pe sine foarte firesc dar nu știu nici acum de ce simțeam că el ar fi vrut să fie altceva, să fie și cum ar vrea el să fie.  Era membru în Corul Radio și îmbrăcat în frac , prezența lui acolo făcea ca uneori în sală oamenii să  arate spre el cu degetul: "Uite, el este Artan !"

Am colaborat cu Artan încă din 1990 când am facut prima transmisiune de la Palatul Copiilor cu spectacolul "Rock pentru totdeauna!", unde am adunat pe mai toți muzicienii activi ai acelei vremi alături și de câțiva artiști din alte zone decât rock, cum ar fi Garbis Dedeian, saxofonistul nostru inconfundabil. Artan, acolo, a cântat și a fost amfitrion. Serios ca profesionist, mereu îndepartându-se de retorica de tip bârfă sau ironizând mondenitățile la modă.

Mi-e foarte greu, spre imposibil, să cred că Artan a plecat. Nu simt asta deloc. Zâmbetul lui anvelopat de buze puternice și expresive mă corectează pe loc dacă devin serios sau mă prefac că sunt altcineva sau dacă mă dau prețios. Am reușit cu greu să scriu... Aceste cuvinte pe care le-am așternut aici sunt pentru a-mi arăta respectul și recunoștința față de un artist ne-pereche: Artan, așa cum a fost !

Mike Godoroja
Decembrie 2025