Să fie aceasta dovada că trăim într-o simulare? Ipoteza tulburătoare a unui filosof de la Oxford de origine română

De la Platon la Neo din Matrix, întrebarea rămâne aceeași: cât de reală este realitatea pe care o trăim? Cea mai recentă versiune a acestei frământări vechi este ipoteza simulării, formulată în 2003 de filosoful de la Oxford Nick Bostrom. Ideea e provocatoare: ceea ce numim „Univers" ar putea fi o simulare hiper-realistă, creată de o inteligență mult mai avansată.

Între astfel de speculații și știința verificabilă se cască însă o prăpastie. Ca să o treci, îți trebuie dovezi. Aici intră în scenă Melvin Vopson, român la origine, pe numele real Marian Mopsaroiu, actual fizician la Universitatea din Portsmouth, care încearcă de câțiva ani să construiască o bază empirică pentru a testa această ipoteză. În cea mai recentă lucrare a sa, publicată în AIP Advances, Vopson sugerează un rol neașteptat pentru gravitație: ar reduce entropia informațională, adică ar impune o formă de ordine computațională acolo unde domnește, de regulă, haosul. Entropia măsoară dezordinea dintr-un sistem izolat.

Imaginea e simplă: o cameră ordonată are entropie scăzută; lăsată în voia ei, se dezorganizează, iar entropia crește. Vopson extinde acest cadru la informație, dar „invers". Dacă ne gândim la o porțiune de spațiu în care există obiecte, proprietățile lor - poziții, viteze - pot fi descrise prin informație, care are entropia ei. Conform studiului, informația are și o masă extrem de mică, dar suficientă pentru a fi, în principiu, măsurabilă. Iar gravitația, prin tendința ei de a grupa obiectele, ar reduce această entropie informațională, crescând ordinea sistemului. Dacă această idee este corectă - iar „dacă" rămâne important - efectele ar fi majore.

Vopson scrie că rezultatele pot avea implicații pentru câteva dintre marile mistere ale cosmologiei moderne: energia întunecată, gravitația cuantică, termodinamica găurilor negre. Mai mult, ar aduce știința cu un pas mai aproape de a înțelege ce ar însemna, în termeni concreți, un Univers simulat. Nici el nu se aștepta la asta când a pornit. Formarea sa este în fizica materiei condensate și în tehnologiile de stocare digitală. A lucrat ca cercetător senior în R&D la o companie de stocare a datelor, acolo unde întregul spectru al memoriilor digitale se întâlnește cu ingineria fină a eficienței. Nu își propusese să studieze un „Univers-simulare".

Dar, în 2019, inspirat de teoria informației a lui Claude Shannon, Vopson propune un principiu pe care îl numește echivalența masă-energie-informație. Apoi înaintează „A doua lege a infodinamicii", o formulare ambițioasă, recunoaște el, care susține că entropia informației tinde să scadă, adică să ceară mai puțină putere de calcul și mai puțin spațiu de stocare. A postulat-o ca posibilă lege generală după ce a găsit două exemple. De atunci, caută sistematic alte situații în care comportamentul se repetă. Această căutare l-a purtat inevitabil spre ipoteza simulării.

În 2022, analizând datele despre mutațiile virusului SARS-CoV-2, a observat că, pe măsură ce virusul evolua, entropia informației scădea. În logica sa, dacă Universul ar fi o simulare foarte avansată, ar folosi optimizare și compresie pentru a reduce complexitatea - iar scăderea entropiei în secvențele genetice ar putea fi un semn al unei astfel de optimizări. Ideile lui au rădăcini în teoria informației a lui Shannon și în legătura propusă de Rolf Landauer între termodinamică și informație. În lucrarea de acum, Vopson le aplică conceptului de „gravitație entropică", introdus în 2011 de Erik Verlinde, care propune că gravitația nu este o forță fundamentală, ci un fenomen emergent.

În această viziune, procese mai profunde - poate chiar o lege de tipul „a doua lege a infodinamicii" - ar da naștere gravitației pe care o observăm la scară mare. Vopson știe că se află pe un teren fragil. Spune deschis că multe dintre studiile sale au titluri cu semn de întrebare și că încheie adesea cu avertismentul că ipoteza simulării rămâne o ipoteză. Deocamdată, susține că a primit surprinzător de puține critici, dar le încurajează. Obiectivul său declarat este să împingă cunoașterea înainte, oriunde ar duce - chiar și spre concluzia că Universul nostru nu este o simulare, ci pur și simplu real.