Minciuna cu uleiul de măsline că "e mai sănătos decat untura". Adevărul e fix pe dos!

Uleiul de măsline a fost împins, ani la rând, pe un piedestal pe care nu l-a cerut și nici nu-l merită. L-ai văzut peste tot. În postări lucioase de lifestyle, în farfurii care arată bine doar datorită luminii, nu datorită fiziologiei tale. Turnat cu gesturi teatrale peste boluri uriașe de carbohidrați, ca și cum câteva picături ar avea puterea să rescrie tot ce ai pus sub ele. Ai spune că trăim într-o liturghie culinară, unde lingura de ulei extravirgin e tratată ca o sticluță cu apă sfințită. Dacă o pui, ești „healthy"; dacă nu o pui, ai ratat mântuirea metabolică.

Dar hai să ne oprim teatrul și să scoatem farfuria în lumina crudă a biologiei. Uleiul de măsline nu e nici salvatorul tău, nici problema ta. Nu e binele suprem și nici inamicul de serviciu. E o unealtă. Atât. O unealtă pe care o poți folosi inteligent sau o poți folosi ca să-ți sabotezi singur propria fiziologie. Dacă îl pui într-o farfurie deja încărcată de paste, pâine, orez, cartofi și tot festivalul de amidon modern, nu ai obținut un preparat sănătos. Ai obținut o combinație perfectă pentru stocare de grăsime, pentru insulină crescută, pentru somnolență, pentru foame recurentă și pentru tot ce încercăm să evităm. A turna ulei de măsline peste o problemă metabolică nu o rezolvă. Doar o face să lucească frumos.

Hai să vorbim direct, fără ezitări, fără formule elegante: uleiul de măsline face bine atunci când mediul din jurul lui îi permite. Face rău atunci când îți bați joc de context. Metabolismul tău nu lucrează cu reclame, lucrează cu biologie. Ce are uleiul de măsline bun? Are polifenoli. Polifenolii sunt compuși care reduc inflamația, protejează un pic vasele de sânge, calmează stresul oxidativ. Oleocanthalul, cel mai studiat dintre ei, are efect anti-inflamator comparabil, în unele studii, cu ibuprofenul, doar că vine fără efectele adverse. Sună frumos, nu? Sună științific, sună „wow". Problema e că lumea a luat această informație și a transformat-o în dogmă. Dacă are oleocanthal, înseamnă că repară orice. Dacă are polifenoli, înseamnă că nu contează ce mai mănânci.

Aici e eroarea. Aici se rupe filmul. Polifenolii sunt un bonus, nu o scuză pentru farfuria ta. Nu sunt un permis de trecere prin toate derapajele tale alimentare. Nu anulează o insulină crescută. Nu scad glicemia după un exces de carbohidrați. Nu rezolvă inflamația dacă restul zilei tale e un incendiu metabolic.

Hai să vedem partea pozitivă, pentru că există. Uleiul de măsline face câteva lucruri clare și reale: Ajută digestia, mai ales când îl folosești rece. Protejează un pic mucoasa intestinală. Ajută bila să circule, mai ales dacă ești genul care mănâncă foarte puțină grăsime și te plângi că te balonezi chiar și de la aer. Are un efect blând asupra glicemiei, în special dacă îl folosești în locul carbohidraților, nu împotriva lor. Și da, îți dă o notă de sațietate în plus, dacă îl folosești pe o bază proteică solidă.

Pe partea mai puțin roz: dacă ai gastrită, reflux, colecist leneș sau sensibilitate digestivă, prea mult ulei de măsline îți poate face rău. Poate chiar să-ți pornească o criză de bilă. Combinația cu carbohidrați mulți nu doar că nu te ajută, dar îți crește direct depozitarea de grăsime. De ce? Pentru că uleiul, fiind grăsime, întârzie golirea gastrică. Carbohidrații stau mai mult, insulina stă mai mult, depozitarea e mai eficientă. Un fel de „pachet complet" pentru acumulare. Fiziologie pură, nu filozofie.

Și mai e ceva ce foarte puțini recunosc: uleiul de măsline încălzit prost se oxidează repede. Oricâte reclame ai văzut cu „termină salata și apoi gătește totul în EVOO", realitatea e simplă: dacă îl duci prea sus ca temperatură, se transformă într-o grăsime instabilă, iritantă, pro-inflamatoare. La rece e rege, la prăjit e doar o improvizație scumpă.

Acum vine partea pe care nu o spune nimeni pentru că nu e trendy, nu e fit, nu e Instagram-friendly: grăsimile animale sunt mai stabile, mai previzibile, mai sigure și metabolic superioare. Punct. Fără poezie. Untura, seu, grăsimea de vită, grăsimea de porc - astea nu se oxidează ușor, nu devin toxice la temperaturi normale de gătit, nu îți pun corpul pe modul inflamator doar pentru că ai uitat tigaia pe foc. Sunt grăsimi ancestrale, grăsimi cu care corpul tău a evoluat, nu invenții moderne pe care le importăm din marketingul altora.

Mai mult decât atât, grăsimile animale au o densitate nutrițională reală. Îți aduc vitamine liposolubile, îți susțin hormonii sexuali, îți stabilizează glicemia, îți oferă sațietate puternică și durabilă. Nu există niciun polifenol din uleiul de măsline care să-ți ofere structura hormonală pe care o primești dintr-un aport normal de grăsimi animale. Astea sunt lucruri care nu intră în postări elegante cu avocado și roșii cherry. Nu sunt estetice, sunt biologice. Dar sunt esențiale.

Dacă vrei un metabolism calm, stabil și previzibil, folosește grăsimi animale ca fundament. Dacă vrei aromă, textură, un mic plus antioxidant, folosește uleiul de măsline. Dar pune-l la locul lui. Nu-l transforma în icoană. Uleiul de măsline e un condiment, nu o terapie. E un plus, nu o fundație. Nu e baza metabolismului tău, e doar un detaliu.

Adevărul e simplu: oamenii nu eșuează metabolic pentru că au folosit prea puțin ulei de măsline. Eșuează pentru că mănâncă prea mulți carbohidrați, prea rar proteine reale, prea puține grăsimi stabile și trăiesc într-o lume în care „sănătos" înseamnă doar să pui o lingură de ulei de măsline peste orice.

Dacă vrei claritate mentală, energie stabilă, greutate care se mișcă, corp care răspunde, nu te întreba „câte linguri de ulei de măsline sunt bune?" Întreabă-te „câte proteine animale am pus în farfurie?"; „Ce sursă de grăsime reală am folosit?"; „Câți carbohidrați inutili am eliminat?"; „Cât de stabilă e combustia pe care o dau corpului meu?"

Biologia are un respect teribil pentru simplitate. Când îi dai ceea ce a fost construit să folosească, funcționează impecabil. Când îi dai lucruri care arată sănătos, dar nu sunt construite pentru el, te trezești în tot felul de stări pe care nu le înțelegi: foame, poftă, epuizare, stagnare. Uleiul de măsline nu e problema. Nici soluția. E doar o piesă în puzzle.

Iar piesa centrală, pe care o ignoră aproape toată lumea, e asta: Grăsimile animale sunt combustibilul tău primar. Tot restul sunt detalii. Arome. Complemente. Finețuri. Asta e diferența dintre „mănânc sănătos" și „am un metabolism funcțional". Uleiul de măsline face parte din primul. Grăsimile animale fac parte din al doilea. Iar dacă ți s-a spus toată viața că trebuie să alegi între ele, ai fost mințit. Nu alegi. Le folosești inteligent. Dar fundația nu se pune niciodată cu ulei. Se pune cu grăsime reală.

Ovidiu Vasii