Zoomerii ies la muncă și conflictul lor cu boomerii care-i angajează: sau generația fără pachet

Partea cea mai interesantă pe conflictul generațional actual este probabil relația lor la locul de muncă. Generația Z - născută la final de 90 și în plini anii 2000: intră în câmpul muncii. Ei sunt copiii generație mele X, născuți in anii 60 - 80. Ei sunt acești "nativi digitali".

Cum eu lucrez programatic și fac cercetări simultan în mai multe domenii pe ani înainte, apelez la oameni care știu domeniul dat practic. Am câțiva amici/amice care se ocupă la nivel global de Resurse Umane și cunosc bine toate conflictele generaționale la locul de muncă, mai ales că au prins anii 90 până azi în toate transformările lor.

Generația mea este ultima generație construită de o societate industrială care-și formata cetățeanul - de la educație, la munci, la sănătate - pentru a produce. Colegii mei de generație din SUA - cu care mă cunoșteam mai bine decât cu cei din Europa occidentală - erau cu un pas istoric înainte: ei erau un amestec de producție și comerț. Noi eram mai apropiați de secolul 19 ca formatare - de culturile tradiționale: să știi meserii care produc. Ei erau formați - să știi meseria care produce sau comercializează. Pentru noi comerțul mereu a fost încărcat negativ - asta e în toate culturile axate pe producție.

În capitalismul avansat speculativ occidental de tip neoliberal dispare conceptul de producție pentru că este înghițit de conceptul de comerț și munci speculative și imateriale. Acest produs - cetățeanul postindustrial al culturii speculative și imateriale este formatat ca cetățean pentru consum. Adică el este educat, pregătit și formatat - chiar și medical - pentru consum, nu pentru produs. Până și moartea e așa gândită: ca partea a consumului.

Noi intrăm în anii 90 cu această schimbare radicală - este poate cea mai mare revoluție în Est: nu schimbarea regimului ci schimbarea raportului legat de stilul de proprietate și mai ales a felului de înțelegere a muncii. Aici se rupe filmul. Tot ce e producție și formatare structurală spre producție este văzut ca ceva rău: e desuet, e din vechiul regim, e ceva ce se opune progresului. Tot ce e pe munci imateriale, speculă, comerț și consum este - viitorul, progresul, lumina, civilizația. Întuneric versus Lumină, Vechi versus Nou, Înapoiere versus Progres.

De aici vine cel mai mare conflict generațional în anii 90 - părinții și bunicii văzuți ca ceva retrograd care se opun civilizației căci țin de fabricile și uzinele lor "comuniste" - noi cei cu bișnița, comerțul, publicitatea, PR și alte munci pe care părinții noștri nu le înțelegeau, eram oamenii unei lumi noi a schimbării, civilizației, progresului. Aici nu era vorba de "regim politici" ci un conflict mult mai profund legat de bazele sociale și economice ale vieții.

Deloc întâmplător că advertising-ul & publicitatea & PR-ul a fost văzut ca "aristocrația" noilor oameni a noii lumi. Mai târziu vin "experții". Pentru că ei erau politrucii noii ideologii a mărfii, comerțului și consumului. Ei produceau softul noii lumi. Acum privind în spate și ajungând la o anumită vârstă înțelegem că lucrurile sunt mai complicate - că gargara noastră post 90 a produs mult fum și puțină consistență. Acum culegem roadele: și cam tot ce contează e praf și pulbere.

Dar cel mai nasol: am avariat mult profesionalismul, educația și munca calificată. Practic a avut loc un amplu proces de deprofesionalizare, o cădere imensă a nivelului general de educație și pregătire. Pentru că marea parte a muncilor imateriale, muncile legate de comerț, consum și publicitate nu au nevoie de multă pregătire. E domeniul cu multă improvizație, multă speculă și mult fum. Iar lumea este ceva mai complexă: noi suntem încă ființe cu nevoi materiale - trăim într-o lume destul de materială. Chiar și softurile noastre șmechere au nevoie de o bază materială sofisticată care se face undeva în China. Priza nu se repară din vorbe: nici ficatul.

În acest context apar copiii noștri pe care noi nu prea am avut timp de ei că trebuia să producem spre consum mult. De ei s-au ocupat telefoanele șmechere: adevărații lor părinți și bone sunt telefoanele. Noroc de cei care au mai avut bunici pe la țară.
Și acum iei ies în câmpul muncii și e un show total pentru că ei sunt angajați fie de unii precum părinții lor - Gen X care au muncit mult, au tras tare cu prețuri și pierderi imense. Plus că suntem o generație tare violentă.

E un paradox interesant al generației noastre: e printre cele mai educate generații - asta spun datele - dar și printre cele mai violente: ne-am maturizat în mare parte în ruptura 80-90: westernul estului. Dar a trebuit să ne adaptăm imens de repede la toate schimbările care au fost prea multe. Am prins 3-4 crize imense plus o schimbare radială de regim: 89 nu se compară cu "revoluțiile colorate" pe care noi le vedem ca distracții.

Am ajuns la un nivel ridicat de bunăstare - foarte ridicat dacă compari cu 80-90. Dar pe un preț imens: noi am fost în stare să omorâm pentru statutul nostru - ne-am vândut nu doar sufletul: am vândut tot. Și noi știm asta. Dar mimăm civilizat - o țară ca afară, fără corupție, cu civilizație. Nu, noi am trecut prin cele mai corupte forme posibile. Îmi cunosc bine generație - le-am, dedicat o carte: Generația canibală. Noi i-am corupt și mâncat pe cei de lângă noi. Iar asta ascunde multă violență și multă ipocrizie - se vede și din reacția civilizațională care e destul de violentă.

Și vin ăștia, copii noștri, pe care-i percepem ca avânt o copilărie de puf - li s-a dat tot și la muncă sunt praf. Așa-i percepem noi: ce animăluțe sunt zoomerii? Cum procedăm cu ei?

- Măi, sunt stresați că le-a întârziat Glovo 5 minute să le aducă nu știu ce bulshit de cafea cu lapte de soia. Azi mi-au plecat de la birou că sunt stresați după acest accident cu cafeaua. Bag picioarele, noi mâncam un covrig la două zile, dormeam în birou că nu aveam unde - și nu aveam stres. Și încearcă să strigi la ei? vin cu poliția.

Îl ascult și râd: având fleșuri din 90 - unde te aruncau de la etajul 2 dacă nu făceai la timp ce ai promis. Te ridicai, veneai și te scuzai.

- Las, că ăștia mici ne mai educă și pe noi, râd eu, dar nu e râsul meu.
- Da mă, dar cum îi pui pe ăștia la munci de răspundere - tu te-ai opera la un zoomer? dacă-l apucă stresul în timpul operației, ce faci?
- Ghinion, hahaha.

O amică care se ocupă de angajări pentru două companii mari îmi zice:

- Eu nu mai angajez "zoomeri" - măi nu se poate. Dacă angajezi unul trebuie să o angajezi și pe maică-sa să-i facă treaba. Dispar când le tună, nu răspund la mesaje, nu știu să comunice, te freacă cu tot soiul de stresuri și toxicități, mereu pe drepturi și că "li se cuvine", nu respectă niciun deadline, fac numai ce le place, responsabilitatea e ceva estetic. Dar dracu știe ce le place? Nici nu înțelegi ce vorbesc.
- Poate nu știți să vorbiți cu ei? În definitiv îs copiii noștri, noi i-am educat așa... încerc eu să le iau apărarea.
- Pe dracu: o generația care nu a avut nimic a făcut o generație care are tot, o generație care s-a sacrificat și a plătit un preț imens ca să aibă tot a produs o generație care nu a făcut niciun minim efort și au tot. Plus bona, de zici tu, telefonul care i-a educat că noi nu am avut timp.

Zic: sunt ei mai altfel că au crescut în cu totul alte condiții sociale, economice, tehnologice.

Prietenii mei îmi trimit studii: văd că se scrie mult și se analizează. E super interesant: e legat de felul cum văd ei munca, cum văd ierarhiile și puterea, cum văd tipul de relație umană și mai ales cum sunt formatați pentru perceperea noului, dar ține și de capacitatea de muncă, concentrare, epuizare etc.

Tehnologia - a jucat și ea un rol important - nativi digitali, bule, comunicare diferiră. Seamănă mai mult cu telefoanele și softurile de acolo decât cu noi cei din "lumea reală". Din ce înțeleg eu în acest moment - studiez căci voi avea o carte în 2027 pe Părinți și copii - e că la bază sunt câteva elemente cheie.

Primul este platzdarmul ideologic: ei sunt crescuți într-o lume care nouă nu ne mai aparține și care are deja o formatare ideologică diferită. De exemplu, eroul lor nu mai este eroul victorios - asta la ei sună a ceva toxic, rău. Eroul lor este victima. Dar nu în sensul creștin ci în sensul comercial și foarte egoist: adică nu să salvezi victima ci să devii victimă - etica victimei e pasivă. Asta ca să dau un exemplu: statistica îmi confirmă poziția.

Sunt noi ritualurilor culturale. Diagrama recent publicată - The Harvard Crimson - arată cum universitățile de elită americane s-au scufundat definitiv în propria ideologie woke. În decursul unui deceniu, procentul studenților care se declară „invalizi" a crescut la 20-40%: Stanford - 38%, Harvard - 21%, Yale - 20%. Chiar și MIT, unde încă mai există urme de rațiune de stil vechi - are o creștere de până la 8%.

Nu este vorba de o creștere a numărului de boli, ci de o creștere a încurajării ideologice a oricărei dificultăți de viață ca „statut special". Universităților le este avantajos să umfle aceste cifre: este mai ușor să gestioneze cotele, mai ușor să explice scăderea cerințelor și mai convenabil să acorde privilegii, transformând învățământul într-un proces terapeutic. Dacă tendința se menține, până la sfârșitul deceniului, majoritatea studenților din universitățile de top americane vor fi considerați formal „inapți de muncă" - și tocmai ei se vor afla mai târziu la cârma corporațiilor și structurilor de stat. Ceea ce vedem în grafic nu sunt statistici, ci o echipă de demontare accelerată a culturii academice occidentale.

Și aici vorbim de boli sociale - toate toxicitățile, stresurile, depresiile sunt la bază mai întâi boli sociale cu o bază ideologică dar care-și au rădăcinile în structurile sociale, economice și tehnologice. Fără a nega baza lor medicală și biologică în care capătă formă. Asta am semănat - asta culegem cum zice și Talmudul și Marx. Partea cu stresul e iarăși greu pentru noi să înțelegem.

Mă uit peste studiul pe est legat de nivelul de stres: milenialii și zoomerii - indicele lor depășește 60,1-66,5 puncte, ceea ce duce direct la epuizare. De exemplu, mai mult de jumătate dintre milenialii mai tineri trăiesc într-un stres constant. Generațiile mai în vârstă demonstrează contrariul: indicele lor se situează între 20 și 40 de puncte, ceea ce indică o mai mare stabilitate psihologică (sau obișnuință, adaptare?). Adică bunicii care au prins război și foamete plus stalinism - au un indice de stres mai mic decât nepoții lor care practic nu au trecut prin crize și au cam tot de ce e nevoie. Din perspectiva noastră.

Undeva este o problemă dar unde? Să dai vina pe copii? E naiv. E clar că societatea construită de noi nu e chiar cea mai bună dintre lumile posibile dacă ei sunt născuți gata depresivi și epuizați. Vina e a noastră: rădăcina problemelor e în lumea pe care am construit-o și le-o lăsăm moștenire - o lume numai bună de supradoză și depresie finală.

Prietena mea Gen X de școală veche zice: măi cu ei se termină tradiția sacră a pachetului. Știi, primeam pachete de acasă - în 90 ne salvau. După, am prins la bani dar părinții și bunicii tot îți dădeau, trimiteau pachet. La un moment dat în cap ziceai: nu mai iau, nu am nevoie, e mai scump să mă duc după pachet decât să cumpăr, la ce-mi trebuie. Dar nu refuzi bunicii și părtiniții: e sfânt pachetul - îl iei chiar dacă te costă de 4 ori mai mult drumul. Acum îl vreau pentru nostalgii. Părintele, mama e sfântă - pachetul e sacru.

Zic ăstuia micul - vezi că vine pachetul, mergi și ridică-l că e de la bunica, e sfânt. Știi ce zice în timp ce-ți trântește ușa în nas? Dacă îți trebuie te duci - eu nu am nevoie. Gata - istoria pachetului s-a terminat și lumea noastră odată cu el. - Of da, asta nu se face, zic eu ca un boomer care crede că încă e viață datorită pachetului. S-a terminat totul. Acum mă distrez cu testele de angajare - super haios ce răspund ei la întrebările dinozaurilor hahah.

Vasile Ernu